Montaj gresie, faianță și parchet

Pardoseala este stratul pe care se calcă, montat peste șapă sau peste o pardoseală existentă. Placarea pereților acoperă suprafețele verticale, mai ales acolo unde peretele intră în contact cu apa sau cu stropii. Faianța este un material pentru pereți interiori și nu se folosește ca pardoseală.

• pardoseli: gresie de pardoseală, parchet laminat, parchet stratificat, parchet masiv, plinte și profile de trecere
• placări de pereți: faianță, gresie montată pe perete, în băi, bucătării și zone tehnice
• hidroizolație sub plăci în zona de duș și în jurul căzii, pe perete și pe pardoseală
• rosturi, profile de colț și etanșări cu silicon la îmbinările cu obiectele sanitare

Orice pardoseală are nevoie de un suport plan, rezistent și suficient de uscat. Pentru parchet și laminat, ghidurile producătorilor cer de obicei o umiditate reziduală a șapei de ciment sub aproximativ 2 CM %, mai puțin la încălzirea în pardoseală, iar abaterile de planeitate se verifică cu dreptarul. Valorile exacte se iau din instrucțiunile produsului ales.

Laminatul și o parte din parchetul stratificat se montează flotant, peste un strat suport și, pe pardoseli minerale, peste o folie barieră de vapori. Pe tot perimetrul și în jurul țevilor se lasă un rost liber, de regulă de ordinul a 8–12 mm, acoperit apoi de plintă. Plinta se prinde de perete, nu de parchet, ca pardoseala să se poată mișca.

Gresia de pardoseală se lipește cu adeziv pe toată suprafața plăcii, fără goluri sub colțuri. La plăcile mari, adezivul se aplică de obicei atât pe suport, cât și pe spatele plăcii, iar planeitatea suportului devine și mai importantă.

Pe perete, adezivul trebuie să țină placa fără să alunece până la priză, de aceea se aleg adezivi cu alunecare redusă. Pentru plăci mari, pentru gresie porțelanată și pentru suporturi care se pot mișca, cum este gips-cartonul, se folosesc adezivi deformabili.

În zona de duș, sub plăci se aplică o hidroizolație flexibilă, de obicei în cel puțin două straturi. La colțuri, la îmbinarea peretelui cu pardoseala și la schimbările de plan se înglobează în primul strat o bandă de etanșare, iar la țevi și la sifon se folosesc manșete speciale. Placarea începe după uscarea hidroizolației, la timpul indicat în fișa tehnică.

Rândurile de plăci se planifică înainte de montaj, ca tăieturile să nu ajungă în locuri vizibile și ca rosturile de pe perete să se continue, unde se poate, cu cele de pe pardoseală.

Standardul SR EN 14411 grupează plăcile ceramice după modul de fabricare și după absorbția de apă. Gresia porțelanată are o absorbție foarte mică, sub 0,5 %, și se poate folosi atât pe pardoseală, cât și pe perete. Faianța are o absorbție mare și este făcută pentru pereți interiori.

Adezivii pentru plăci sunt clasificați după SR EN 12004. Pe ambalaj apare un cod: C pentru adezivi pe bază de ciment, 1 sau 2 pentru performanța de aderență, T pentru alunecare redusă, E pentru timp deschis prelungit, F pentru priză rapidă, iar S1 sau S2 pentru deformabilitate.

La colțurile interioare, la îmbinarea dintre perete și pardoseală și în jurul căzii sau al cădiței de duș se pune silicon sanitar, nu chit de rost. Aceste îmbinări se mișcă, iar chitul rigid se fisurează în timp.

Parchet montat pe o șapă care nu s-a uscat, laminat lipit de pereți fără rost perimetral sau plinte prinse în pardoseală duc la umflări și la îmbinări care se deschid. La gresie, adezivul aplicat în puncte lasă goluri sub plăci, iar plăcile se pot fisura sub greutate.

În băi, cea mai costisitoare greșeală este lipsa hidroizolației sau întreruperea ei la colțuri și la țevi. Apa trece prin rosturi, iar urmele apar mai târziu în peretele vecin sau în tavanul de dedesubt.